Jocul Hitman se va transforma într-un serial de televiziune

de: Alexandru Puiu
14 11. 2017

După ce au făcut valuri cu The Handmaid`s Tale, cei de la Hulu se pregătesc să investească o sumă generoasă de bani în serialul Hitman.

În ultimul an, au apărut zvonuri cum că realizatorii francizei Hitman întâmpină dificultăți financiare majore. Între timp, IO Interactive a devenit un studio independent ce se străduiește să profite la maxim de franciza din portofoliu. În acest scop, se pare că oficialii dezvoltatorului au vândut drepturile de ecranizare celor de la Hulu.

Ca urmare, după două lung metraje a căror acțiune s-a petrecut în universul Hitman, vom avea parte de un serial de acțiune cu un buget foarte mare. Primele informații pe marginea acestui subiect au fost publicate de cei de la Deadline, iar proiectul se pare că se află într-un stadiu destul de avansat de dezvoltare.

Șansele ca întregul concept să fie unul de succes sunt derivate din implicarea lui Derek Kolstad în viitorul serial. Deși numele s-ar putea să îți fie necunoscut, Kolstad este responsabil de unul singur de povestea și scenariul din spatele seriei originale de filme John Wick. Tot el a scris ultimul film din trilogie ce va ajunge pe marile ecrane în 2019.

Serialul Hitman va fi o co-producție Fox 21 și Hulu. Printre producători se numără Adrian Askarieh (Hitman și Hitman: Agent 47) și Chuck Gordon (Hitman, Die Hard, Waterworld, Oktober Sky). Dacă toate lucrurile vor merge cum trebuie, serialul ar trebui să fie unul dintre cele mai de succes din portofoliul Hitman.

În privința jocului omonim, din 2000 și până în prezent s-au vândut 25 de milioane de exemplare. Ultimul este cel mai de succes din întreaga serie, reflectându-se în șapte milioane de unități livrate. IO Interactive lucrează concomitent la alte două titluri din același univers. Momentan nu știm când se va lansa serialul Hitman, dar următorul joc din serie ar trebui să ajungă pe PC și console în 2018.